Asazisa pustietate a padurii , frunzele obosite si pline de dor cadeau fara rost pe pamantul rece si plin de lacrimi . Pustietatea iti ajuta mintea sa creeze filme pe care nici tu nu le poti explica .
De acolo incepe tot , un drum , o poteca fara rost asezata in mijlocul padurii infinite , un drum fara sfarsit .
o poteca plina de intrebari fara raspuns , plina de ganduri si emotii netraite , plina de frica si groaza .
suflete parasite , si fara vlaga se adapostesc in aceasta padure . erau neodihnite , parca ceva le ingrozea , parca ceva era gresit .
o fetita cam de 5-6 ani se juca intristata cu o frunza neagra . avand ochii negrii si plini de furie se uita la mine neincrezatoare si canta un cantec .
uitandu-ma la ea parca ma vedeam pe mine , sau nu .. (?) eram eu .. numai ca fetita aceea jucausa si veselea parca disparuse . eram trista , cu ochii inlacrimati si singura . singura pe acel drum fara sfarsit .
curioasa , am inaintat strigand-o , insa ea nu raspundea , se auzea in ecou doar vocea mea . parca era o fantoma , un spirit care bantuia padurea . ea , razand fortat incepu a alerga , a fugi de mine . am incercat sa o opresc dar ea cu manuta ei fina si alba imi facu semn sa vin dupa ea , parca vroia sa o urmez intr-un loc , dar oare ce loc ? in padurea aia pustie ? oricum eu neavand scapare am urmat-o cu pasi domoli care lasau urme cenusii pe iarba uscata . si gri . urmad-o am ajuns intr-un loc colorat , unde ea canta din nou , insa de data aceasta fericita si parca se simtea iubita . am stat si m-am gandit putin , si mi-am dat seama ca aceea chiar eram eu , insa eram eu cea fericita , cea de e mereu cu zambetul pe buze .
atunci totul s-a shcimbat . culorile au inceput sa se stearga , ochii fetitei erau din ce in ce mai tristi , iar cantecul devena din ce in ce mai ingrozitor ..iar totul parca era fara sfarsit ..
color ? neah , viata noastra e alb negru .....
[ mersiii allleeee :x ] :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu